Testul de inteligenta al lui Einstein

Am zis sa mai iau o pauza de la atatea aduceri aminte, nu de alta, dar mintea mea incepe sa aiba lacune serioase cu privire la ce s-a intamplat in unele zile. Si am decis sa o pun putin la contributie, asa, ca sa isi mai revina, cu un test de inteligenta. Va dati seama ca orgoliul meu personal dadea pe-afara de-acum. Test de inteligenta? Bring it on! E, dar marturisesc cu mana pe inima ca m-am intins putin mai mult decat mi-e patura. M-am infipt si eu exact la unul din cele mai grele existente, cel al lui Einstein. Si am zis sa il impart cu voi, sa nu fiu zgarca, si cu ocazia asta sa descopar si eu care dintre voi se incadreaza in cei 2% din populatia lumii cu inteligenta cu adevarat superioara. Iata testul:

Prezumtii:
1. exista 5 case fiecare de alta culoare
2. in fiecare casa locuieste o singura persoana fiecare de alta nationalitate.
3. fiecare locatar prefera o anumita bautura, fumeaza o anumita marca de tigari si detine un anumit animal de companie.
4. nici una din cele 5 persoane nu are casa de aceeasi culoare cu alta, nu bea aceeasi bautura, nu fumeaza aceeasi marca de tigari si nu detine aceeasi specie de animal.

Se dau urmatoarele:

a. britanicul locuieste in casa rosie
b. suedezul are un caine
c. danezul bea cu placere ceai
d. casa verde se afla in stanga casei albe
e. locatarul casei verzi bea cafea
f. persoana care fumeaza “Pas Mal” are o pasare
g. locatarul casei din mijloc bea lapte
h. locatarul casei galbene fumeaza “Down Hill”
i. olandezul locuieste in prima casa
j. fumatorul de “Carlbrough” locuieste langa cel care are o pisica
k. locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza “Down Hill”
l. fumatorul de “Wind Fill” bea bere
m. olandezul locuieste langa casa albastra
n. germanul fumeaza”Rustguns”
o. fumatorul de “Carlbrough” are un vecin care bea apa.

Cine are acvariul cu pesti?

Sa va vad. Pentru rspunsuri, dati-mi un buzz pe mess, si va lamuresc. Asta dupa ce probabil o sa fiti satui de atatea incercari. Eu una, a trebuit sa-mi scrantesc putin neuronul(care acum e in ghips, dupa ce ca si asa era vai de mamicuta lui). Nu e imposibil, dar nici usor….So, good luck. Dee

Episodul 5 – Ziua (aproximativ) libera

Uite ca nu ma lasa sufletul sa nu continui cu relatarile de vacanta, si traznaile pe care le-am facut in Franta. Deci… bucurosi ca scapasem seara trecuta fara nicio intoxicatie alimentara de la Mecul nostru (pai, in caz de forta majora, mai apelam si data viitoare la el), ne trezim si noi ca boierii la 9, pentru ca am ales sa viziam Tour Eiffel, in loc sa mergem la Disneyland. Asadar avem parte de un start al zilei mai lejer, putem sa ne savuram micul dejun in pace si liniste .App., eu sunt tare curioasa cum de francezii nu sunt jumate bolnavi de diabet zaharat. Adica, Doamne, Dumnezeule, singurul lucru care nu era dulce in tot micul dejun era cafeaua, a, si iaurtul, dar si ala se presupunea la un momnedat k trebuia sa fie de fructe. In rest, totul avea o cantitate de zahar sanatoasa. Incepand de la paine, pardon, pandispan, care era de vreo 5 feluri: simplu, cu ciocolata, cu stafide, si alte minuni, etc, apoi toate topingurile posibile pt. acest pandispan: finetti, miere, gemuri de toate neamurile…cahhh, frate, mult prea dulce. Trecem la cerealele care si alea erau ori cu ciocolata, ori cu fructe, deci dulci, cascavalul, care of course, era dulce si o cu crusta neagra, cam ciudatica,ceaiul, cu o aroma…nedefinita, dar cel mai impotant… dulce, si sucul de portocale( macar asta ce ne mai salva), d…, ma rog, v-ati prins voi.Revenim. Deci, primul, si cel mai important in agenda noastra: Tour Eiffel. Asa ca, frumos ordonati(aiurea), pornim catre minunata nostra statie de metrou, ca sa ajungem in centrul orasului. Da stati, ca nu-i totul asa simplu cum ar trebui. Mai intai chinuie-te, fa rost de o harta cu liniile de metrou, pt. ca francezii n-au 3 linii paduchiose de metrou, ca noi. Ei se respecta si au vreo 10. Drept urmare, si noi trebuia la un momen dat sa schimbam o data sau de doua ori linia.Facem rost si de garta, ne certam care cum , unde schimbam si pe unde o luam, ca sa ajungem unde trebuie, iar in sfarsitul sfarsiturilor, stam la coada sa ne luam si bilete pt. toata ziua. Haleluia. Reusim sa nu ne ratacim in subteran, ajungem si in centrul orasului, si incepem sa stabilim traseul. Dar mai intai trecem si noi ca omul, frumos pe Champes-Elisee, care era ormat de sarbatoare (avand in vedere ca in 2 zile era Ziua nationala a Frantei), luam cu asalt Sephora (baietii raman la reprezentantele Mercedes si Peugeot), trecem pe langa cartierele generale ale celor mai renumiti designeri mondiali: Louis Vuitton, Prada, Guci, Dior, & Comp., vizitam si arcul de triumf, si dupa, ne mai plimbam, ne mai invartim, luam masa la un alt Mec(probabil cel mai aglomerat din toata Franta, dat fiind ca era pe Champes-Elisee, ne distram cu porumbeii de pe acolo, si pornim, agale, catre turn.Pe drum, intalnim un hotel in fata caruia asteptau o groaza de lume, si cameramani, si de men in black, si masini super luxoase, dintre care si un mercedes de ne-a picat fata. Ne bagam si noi in seama ca tot romanul si aflam ca acolo statea Bono, care tocmai trebuia sa iasa la o plimbare. Vezi domle’, ce inseamna Parisul? Celebritati la tot pasul. In fine,ne continuam drumul, desprinzandu-i pe baieti cu greu de acea masina, ajungem si la pasajul in care avusese loc accidentul fatal al lui Lady Diana, si behole, in front of us, the big bad tower. Avem noroc ca profele au avut spirit organizatoric si au trimis cativa baieti sa stea la rand pentru noi, ca sa nu stam toti gramada, sa ingrosam o alta coada kilometrica. Facem rost de bilete relativ repede, suportam injuraturile strainilor, unii mai amabili ca altii, in special o anume madam  din Spania, care atunci cand i-am explicat ca : You know, we have tickets, we are a group, we have priority, a inceput: Io ne t’indende iha, mais bla bla bla(sunt convinsa ca n-am scris corect, avand in vedere ca nu le am cu telenovelele neam). Si dupa ce turuie ea ce turuie intr-o minunata spaniola mai mult sau mai putin vulgara, sa prinde cu ambele maine de gard, si treci daca mai poti. Situatia, ar fi fost de altfel comica, daca nu era mai mult de-a rasu-plansu pentru noi. Jumatate de grup deja inaintase binisor, si ne facea semne disperate sa venim dupa ei, noi ciu-ciu. Madam e ferma pe pozitii. Pana la urma ne slaveaza o profa, sau parca asa, reintregim oastea pierduta, si gramada sa urcam in turn.Ba pe cateva scari, ba cu liftul, ajungem la primul nivel. De aici, stai la coada pt al doilea. Profitam de timp, si facem cateva poze, in timp ce observam o bunaciune de baiat care era liftier. Dar ce zic eu bunaciune, ca-l insult. Era oricum, bun tare. Daca si profa Marcu a admis k era …, deci era ) . contempland acest Adonis urban, ajungem si la nivelul 2. Alte poze, alt admirat, mai o barfa, ceva, si acum e acum, ne indreptam spre varful turnului. Din cate retin, cativa certati cu inaltimile au refuzat sa mai urce, si au zis ca ne asteapta la 2. Treaba vostra. Drept e, ca ne-au tremurat oleaca picioarele in lift, cand aveai numai sticla in jurul tau, si vedeai ca urci, si tot urci, si tot urci…La 3, din fericire, exista plasa de protectie. Nu ne-au mai iesit noua toate pozele bine, cu fundalul asta de sarma, iar cand scoteai mana prin grilaj ca sa faci una mai reusita, iti cam tremura  crenguta, dar in fine, totul bine si frumos. Coboram, iar dam de bunaciune, lucram la o misiune sub acoperire cu Raluca in frunte ca sa-i facem si o poza(dak s-a prins sau nu tipul, asta e, oricum nu cred ca eram nici primele, nici ultimele care faceau chestia asta), si la un moment dat observam noi niste specimene care semanau izbitor cu rasa Cocalarus maximus de pe la noi. Ne dam coate, susotim: bai, in ce hal seamana astia cu daramatii de pe la noi: ghiul in ureche, tricouri albe, mulate, semnate adibas, sau cobra, si gel, muuult gel in par. And guess what? Daramatii vorbeau romana. Valeii, frate, nici aici nu scapi de parazitii astia sociali. Ajungem, intr-un sfarsit din nou cu picioarele pe pamant, si ramanem cu vreo 2 ore de facut ce vroiau muschii nostri. In principal, am facut cercul pacii pe iarba de langa turn, intr-un parculet ) . Si dupa, am plecat la shopping, ca sa nu ne iasa din mana, Doamne, fereste. Magazine, gasim, bani, cheltuim, turci, intalnim in aceste magazine (Hagi, Galatasarai), si cu mainile pline de sacose, back to the rest of the tribe. Si ca tot am zis de turn, imi vine in minte o intamplare petrecuta aici, in timp ce savuram cea mai mare inghetata posibila. Noi, ca fetele, mai ales intr-o tara necunoscuta,ne perminteam sa discutam cu voce tare (hmm, hmm, barfim). Si la un moment dat, vin vreo 3-4 tipi, din care unul cu o camera de filmat in mana, iar altul cu o peruca neagra si creata in cap, mustati desenate cu markerul, si o salopeta albastra pe el. Si tipul cu camera intreaba: Parlez-vous france? Eee, si noi acuma, ca da, ca har mar, pana la urma o dam pe engleza. Si explica baiatul frumos ca organizeaza petrecerea burlacilor pt prietenul lui , aici de fata (adik ala costumat), si trebuie ca tipul sa stranga nush cate semnaturi pe salopeta. Dar nu oriunde, ca vorba aia, se respecta si francezii, ca doar nu-s degeaba natie de gay. El vroia semnaturi pe fund. Ne bufneste rasul ne uitam una la alta, si pana la urma, spunem: de ce nu? Pacat ca nu ne-a facut nimeni poza. Banuiesc ca toata faza ar fi fost…dementiala, privita din afara.Si uite asa cu francezii astia.Asa, si acum revin la cercul pacii. Strangem randurile, si ne pregatim sa mergem in croaziera de pe Sena. Alta coada, alti straini, alte amintiri nebune. Pe vas dam de un alt ghid bun(pana la urma poate ca asta e un criteriu foarte important de angajare la ei), care saracul, stia discursul in cateva limbi. Bine, noi puteam sa ascultam si in translatoare, care contineau si chineza, japoneza, ma mir ca nu si mandarina. Dar parca tot mai bine suna cu vocea originala a tipului. Si avea si un accent… mama- mama. Din nou poze, admirat, etc, deja cunosteti procedurile standard. La intoarcere, pt. ca deja se lasase intunericul binisor, am admirat si turnul Eiffel luminat. Superb, e putin spus. Dar fiindca era deja cam 10 deara, si noi eram franti, am decis sa incheiem ziua, cat inca ne mai tineam pe picioare. Prin nustiu-ce minune, a venit autocarul si ne-a recuperat. Si la hotel cu noi.Bine,ca la noi ziua se incheia undeva pe la 2-3 noaptea, asta e partea a doua, dar mai conteaza? Noi sa traim.

Si cam asa cu aventurile noastre din Paris pe ziua respectiva. Ce urmeaza, in episodul urmator, ca deja am turuit prea mult pe ziua de azi. . Pana data viitoare, kisses. Dee.

Peripetii straineze: episodul 4 – First day in Paris

Da, am ramas cu o restanta: continuarea minunatelor peripetii straineze ) . Am ajuns noi in fine in Paris. Yeyyy. Vremea: bunicica, desi norii ne zambeau cam urat si gri. Prima destinatie: Versailles. Interesting, very intresting. Ramanem uimiti cat de fluid e traficul in Paris, pt. ca in Bucuresti probabil ai fi stat 15 ani prin tot orasul, pana sa ajungi unde vrei. So far, so good. Ei, dar stai tu mama sa ajungi in fata palatului. Usi masive, aurite, iar in fata lor: o mare de autocare de pe tot mapamondul. Si vine intrebarea fireasca: unde au intrat toti? Dupa ne-am dumirit ca jumatate asteptau la coada. O, God, si ce coada…A intrecut oricare alta pe care am vazut-o noi vreodata. Really. Insa, spre uimirea noastra, aceasta “coada” sa misca destul de repede. Chiar incepeam sa prindem sperante ca vom ajunge in palat inainte de inchidere(cu toate k era abia 10 dimineata). In fine, intram, incepe nebunia pozatului, orice, din orice pozitie, intr-un fundal sonor asemanator turnului Babel. Auzeai franturi de conversatii in limbi pe care nici macar nu le recunosteai, neam. Iar viteza de deplasare era a5-a, rezultand intr-un circuit ultra-rapid prin palat. Ma rog, multe tablouri, majoritatea cu locuitorii din anumite perioade (ceva gen hi 5-ul acelor vremuri, pt k toate roialitatile erau infatisate in hainele cele mai de pret, cu potaia prefarata, sau alte lucruri de genul). Si urmeaza piesa de rezistenta: gradina, din care noi am vazut maxim 5 %, din atatea hectare, pline cu plamieri, copaci tunsi la linie, flori de toate soiurile, lacuri artificiale, fantani, statui, chiar si o orchestra, intr-un cuvant, o feerie generala.Reintregim gloata, incercam sa iesim dupa ce ne pierdem de vreo 3 ori prin palat, dupa care ne pregatim sa infruntam asaltul negrilor cu turnulete(5 for 1 euro, 5 for 1 euro, asta era sloganul lor). Dupa ce cumparam turnulete pentru tot familionul, si nu numai, regasim si autocarul, si pe-aici ti-e calea…catre Domul Invalizilor(a.k.a. mormantul lui Napoleon Bonaparte). Deja ne-am obisnuit; coada, bilete, vizitat, iesit, rasuflat usurati, cautat restul colegilor. Dar pana sa plecam, foamea ne-a dat tarcoale. Si a facut-o exact la momentul potrivit, pt, k acolo am dat de the best baguettes ever. E adevarat, 5 euro bucata, insa ne-am simtit ca-n Rai. Ok, next: Notre Dame. Aici mai intalnim una bucata romanian gipsy, care era saltat de politai, si o alta minunata coada. Dar de ce sa fim noi civilizati? Nee, nu eram cand s-a predat conceptul asta. Si cu deviza: divide and concour, noi ne-am impartit frumos in grupulete de 2-3, si ne-am, infiltrat cat mai aproape de fruntea cozii.Am ignorat cu desavarsire privirile suspicioase ala strainilor(ca doar asta era probabil singura data cand ne-ar fi vazut), am intrat, am pozat, am vizitat, am  injurat aparatele care ramaneau fara baterie(Doamne, iarta-ne, ca suntem in biserica), am iesit, si off to shopping cu noi. Buticurile de pe langa catedrala erau pline cu tot felul de maruntisuri. Din nou, ne gandim la cei de-acasa, ni se face mila de ei, le cumparam cate ceva, grosul il pastram pentru noi, si morti de oboseala, ne indreptam pe jos catre cea mai apropiata gura de metrou care sa conduca spre hotel(adik la mama naibii, in mijlocul negrilor). In cale, dam si de Tour Eiffel, ii spunem Hi…Bye…, gasim metroul, chiar si locuri(sunt bine crescuti francezii astia..:) )si pe-aici ti-e drumul. Ajungem la hotel, murim de foame(noroc k era un Mec langa noi…cam jegos, dar never mind), si doamne, somn de voie, pana pe la 9, pt. ca aveam zi aproximativ libera a doua zi. . Cam asa si cu prima noastra zi in Paris. 4 more to go. Dar despre ele, data viitoare. Kisses, Dee.

Weekend cu nopti pierdute si dureri de picioare

O,da presimteam ca o sa am parte de un weekend de pomina, dar nici chiar asa:)) .

First of all: vineri seara.Vestitul bal al bobocilor, editia 2009 a venit, a trecut, iar noi am ramas cu impresii, si 2 perechi de miss si mister care sa adune faima prin liceu. Deliberarea a fost la fel de “justa” ca intotdeauna. Nu ca as fi prins eu tot concursul, sau ca as fi urmarit indeaproape ce si cum. Insa e un adevar general valabil ca, de cele mai multe ori, lungimea rochiei castigatoarei e invers proportionala cu volumul “dotarilor”. Iar baietii, saracii, depind de cele mai multe ori de disponibilitate partenerelor de a-i avantaja.Dar in fine, nu asta a fost patrea cea mai interesanta a serii. Intamplarea a facut ca noi sa mai avem si ceva timp si loc de dans (mare minune, scrieti cu caramida pe-un perete alb, insemnati gros cu marker-ul in calendar, ca asa ceva nu mai prindeti). Acum nu c-am fi avut parte de cea mai buna muzica din univers sau de cat timp am fi vrut noi(pt. ca la 10 jumatate, intr-un acord general de [h]uaa, stimatul nostru director a anuntat inchiderea balului), insa trebuie sa tinem cont ca lumea totusi s-a distrat la unison.Cu tot cu “drama” aferenta unui bal.Si ma refer la despartiri mai mult sau mai putin urate, impacari mai mult sau mai putin frumoase, incercari de a lega acolo, ceva, macar un substitut de relatie, tot tacamul.Cu toat acestea, LVA-ul si-a depasit conditia de liceu de tocilari, si s-a distrat cat a putut. I mean, something like this is rare, belive me.

Si acum, la creme de la creme, sambata seara:)) . Dupa ce ca nu mi-era de ajuns o seara in pantofi cu toc (pt. cei care ma stiu, da, chiar am zis pantofi cu toc:P ), sambata a urmat partea a doua a povestii.  Pentru ca am avut sansa sa-mi exercit dreptul de noua matusa(adik da, am ajuns o baba ), participand la botezul celui mai nou membru el familiei,David, o minune mica, cu ochi albastri, care sigur o sa franga cateva inimi peste ceva ani. Si na, eticheta o cere: rochie, pantofi cu toc(again). Dar cine ar fi banuit ca  va trebui sa raspund unui amalgam de intrebari, din care cea mai frecventa era: Da’ prietenul unde-i? De ce nu l-ai luat si pe el? Si tortura continua: Lasa, ca stim noi, nu l-au adus pentru ca e inchizitia aici(recte parintii mei). Sau : Dar prietenul tau cred ca stie sa danseze foarte bine, pt ca tu dansezi ca un fulg. (ce legatura au una cu alta, n-am nici cea mai vaga idee, dar, in fine, am o familie mai “speciala”).Si tot asa toata seara. Dar ca sa fie tacamul complet, de ce sa ma lase ei sa stau jos?  Daca tot ai venit singura, sa te inveti minte. Si uite asa a trebuit sa dansez cu tot ce insemna parte masculina in minunatul meu familion largit. Ce sa le explici ca stiti: tocuri, chestii, ma dor picioarele, ca nici aseara n-am stat degeaba…nee, n-ai sa vezi.

Si tocmai din acest motiv am zis ca infiintez firma de inchiriat baieti pt. diferite ocazii, gen aniversari, baluri, evenimente in familii mai putin normale(ca a mea), whatever. Sincer, mi-e putin teama de specimenele care ar putea aparea la preselectie, dar, pff, mai conteaza. In cel mai rau caz am sa fiu pe sub masa de ras. Dar sincer, trebuie sa fac chestia asta, ca data viitoare sa am si eu sansa sa ma mai asez si pe scaun, si sa scap de durerea de picioare pe care o simt din plin azi. Ca altfel e jale )

Legile lui Murphy

     Voi lua o mica pauza din relatarea minunatelor peripetii straineze, cat sa va supun interesului cateva legi pe care cu siguranta le-ati invata mult mai usor decat principiile de la fizica, si toate teoremele batute in cap de la mate, si, mai nou, formulele de la economie (nu ca ar fi obligatoriu sa le invatati). Banuiesc ca mai toata lumea a auzit de legile lui Murphy, macar odata in viata, si daca da, probabil in momentele in care iti vine sa-ti iei lumea in cap, dupa ce abia ai iesit dintr-o situatie cu iz penibil. Astazi m-am decis sa fac o selectie a celor mai “graitoare” legi, care mai mult ca sigur s-au aplicat si in cotidianul vostru, nu numai al meu.Iar daca nu(inca), iata cam ce va poate astepta :

“Atunci cind ai nevoie sa descui o usa , cu miinile ocupate de zece pungi mari si grele… cheia se va afla in buzunarul opus miinii pe care cu greu ti-ai eliberat-o “. (Legea Degeaba suni)

“Singura data cind poarta se inchide singura e atunci cind ai lasat cheile pe dinauntru “. (Legea Tu-ti  cheia lu’ care te-a mai inventat)
“Cand ai mainile pline de unsoare incepe sa te gadile nasul “.. (Legea Nasu’ vrea untura)
“Cand ti se pare ca totul merge foarte bine… e pentru ca ai trecut cu vederea ceva important… “. (Legea Imi trag palme)
“Daca reusesti sa-ti pastrezi calmul cand toti din jurul tau sint disperati… e pentru ca nu ai priceput pe deplin gravitatea problemei “.(Legea Inca n-a picat fisa)
“Problemele nu se creeaza, nici nu se rezolva, ele doar se transforma!” . (Legea Asta nu e viata)
“Vei ajunge fugind la telefon exact cit sa mai auzi cum cineva inchide receptorul “. (Legea Ghici cine a fost)
“Mereu sunt doua filme bune pe doua programe diferite la televizor… .dar mereu la aceasi ora”. (Legea Isi bat joc de noi)
“Probabilitatea de a te pata in timpul mesei creste direct proportional cu necesitatea de a-ti pastra haina curata! (Legea Nu mai plescai)
“Orice corp omenesc scufundat intr-o cada facind o baie relaxanta cu spuma face sa sune telefonul! “. (Legea Cine dracu’ suna la ora asta)
“Orice corp omenesc asezat pe WC face sa sune soneria de la intrare!”. (Legea Nici sa stau pe buda linistit nu pot)
“Viteza vantului creste direct proportional cu pretul coafurii recent facute!”. (Legea Chelul nu se agita)
“Daca, dupa multi ani, te decizi si arunci ceva ce nu ai folosit demult…. Nu vor trece nici trei zile si vei avea absoluta si urgenta nevoie exact de acel obiect! “. (Legea Sa-mi bag picioarele)
“Mereu cand ajungi punctual nu va fi nimeni sa te vada, dar cand intarzii doar 5 minute… vor fi toti deja prezenti … si toti se vor uita la ceas si vor clatina din cap! (Legea N-am aripi la picioare)
“Dragostea este triumful imaginatiei impotriva inteligentei.” (Legea Cand esti orb, esti chior de-a binelea)

“Oportunitatea iti bate la usa in cel mai putin oportun moment”(Legea De ce azi)

“Daca ceva poate sa mearga prost, va merge.”(Legea Oare de ce aveam o presimtire…?)”

CONCLUZIE: Nu lua asa in serios viata, la urma urmei oricum nu scapi viu din ea!

Until next time, hope for the best, but expect the worst. Dee.

Peripetii straineze episodul 3: Cum am speriat noi Strasbourgul

Daa, si iata ca minunata noastra calatorie continua. Azi vorbim despre Stasbourg. Sau mai bine zis de ce am facut in Strasbourg. Trecand peste faptul ca am dormit aproximativ 4-5 ore, asta daca am mai avut timp de asa ceva, si ca “omul negru” de pe holuri nu ne-a lasat sa facem vizite nocturne , am pornit spre centrul orasului. Si aici , ce sa vezi? Ditamai cortul cu “Romania, land of choice”, exact vis-a-vis de catedrala Notre Dame (da, tot asa se numea). Chestia ciudata a fost ca noi nu eram tocmai fericiti la vederea lui, deoarece stiam ce impresie puteau romanii sa lase natiilor straine.Si Doamne, nu ne-am inselat deloc. Partea mai proasta este ca si noi am contribuit putin. Ups :)) . In fine, intram noi frumos in catedrala, facem poze, admiram, iesim, mai facem poze, the usual. Eee, si ce vedem noi  acolo? Doua statui umane. Ce facem noi cu ele? (e, hai, nu va ganditi la prostii)Poze, normal. Si cum noi eram obisnuiti sa intalnimi orice alte natii, numai de romani nu, ne-am permis sa mai facem si vreo 2 glume pe seama lor.Terminam cu pozele, cu tot, punem banii in palarie, si ce auzim noi?: ” Va multumin, sa mai treceti pe la noi.” Mda, va imaginati ca am disparut de acolo in secunda 2, murind de ras. Dar ce, sa scapam noi cu atat? Nooo. Dupa doi pasi, auzim din spatele nostru: “Aaa, dar de unde sunteti fetele?” Ne intoarcem ca traznite, si vedem o piranda cu tot cu puradelul aferent ascuns printre fuste. Ee, si ca sa nu fim si noi neamuri proaste, am intretinut putin conversatia.Asa am aflat ca tanti era de prin Targu Mures, ca strainii sunt reci, ca nu stiu sa se distreze, si ca doar nevoia de bani o tine pe ea acolo.Bine, ce-ar fi putut sa spuna ? Ca e raiul pe pamant? Scapam si de tanti asta, si ramanem cu o ora si ceva de program liber. Purrfect! Am decis sa vedem cam cum era treaba cu cortul nostru din mijlocul Strasbougului si gasim acolo mici la 1 euro bucata, bere la 2 sau 3euro (sau era mai mult?), dar cel mai important, un carusel . Baietii au zis ca ar fi sub demnitatea lor sa urce in asa ceva. Dar noi am revenit frumos la varsta de 2 ani, si hopa sus in carusel. Dar ce urmeaza a fost sublim ) . Langa minunatul cort romanesc avea scena o fanfara romaneasca. Care, culmea, trebuia sa interpreteze exct cat am fost noi acolo. Si noi sa stam sa ascultam ca tot francezu linistit? Nooo, da’ ce ori am tampit? Noi am pus frumos toate bagajele in mijloc, si am incins o hora de se uitau oamenii la noi ca la felul 17. Si ghiciti cine era in mijloc? Hai ca nu va dau mai mult de 2 variante, pt. ca e evident . Ghida, of course(cu tot cu batul fluturand in aer, si esarfa de culoarea jegului murdar). Nu am idee ce impresie am lasat cu totii, pot sa apreciez doar ca a fost una unica. Mai mult nu pot sa ma pronunt. In alta ordine de idei, terminam si hora, ne strangem jucariile, si plecam spre Parlamentul European. Vedem ca ,macar aici ne infratim cu Rusia (adik suntem vecini de steaguri, nimic mai mult). In mod ciudat, evenimentele neprevazute chiar au lipsit. Toata lumea a fost calma si cuminte. Chiar si in Reims, urmatorul oras vizitat, iar apoi tot drumul spre Paris. Cred ca eram obositi morti, ca altfel nu-mi explic. Ca pana la urma urmei, am strabatut cam 2-3 tari cu autocarul. Fun, nu? Dar stati asa, ca acum intram in Paris, si cautam hotelul tocmai la mama ciorilor, la periferie, in “zona c”, adik in ditamai cartierul de negri. Great! D

cortul cu potential…turistic :))

ar aici incepe o alta parte a povestii, pe care o pastrez pentu episodul urmator . Keep reading.(and don’t forget to comment). Until next time, keep smiling . Dee.

Peripetii Straineze, episodul 2

Din cate imi amintesc, am ramas cu povestioara noastra in Budapesta.Boon. Plecam pe la 7 jumate (again, orasul gol golut, nici tipenie de om), cu destinatia Strasbourg. Madam Ghida e din ce in ce mai stresanta.Deja ne dam seama ca pt. ea e cam imposibil sa rosteasca o fraza corecta din punct de vedere gramatical. Off, romana, mama ei, ca multa treaba au mai avut femeile de serviciu pe timpul ala. Si spun “timpul ala” ca nu cumva sa va imaginati ca madam a noastra era cine stie ce prospatura.Nici pe departe. Era o chestie batrana, scofalcita, cu o nuanta de blond spalacit pe cap, dar imbracata dupa ultima moda…a anilor 1970 toamna. Si cum trebuia sa-si ia rolul de ghida in serios, cica trebuia sa mearga in fata noastra, cu nustiu ce chestie in mana. Nimic ciudat pana aici.Dar de ce sa fie tanti o fiinta normala, sa ia o umbrela, sau ceva de genul.Noooo.Ea a trebuit sa ia un bat,in varful caruia a lipit un batic, in orice caz, o chestie slinoasa, de culoarea jegului murdar, care cica se vroia alba.Yeah, right. Noi ne prefaceam ca tanti nu-i cu noi.Pe bune, si voi ati fi facut la fel.Ajungem in Germania, vizitam ca prin vis orasul Munchen, si plecam spre Franta.Ooo, Doamne, ca multe mai avem de indurat pana acolo. Diferenta esentiala dintre infrastructura din Romania si cea din stainatate e reprezentata, in primul si primul rand, de autostrazi.Sute, chiar mii de kilometri, ce leaga tarile fara niciun stres. Ceea ce nu a luat in calcul tanti ghid era ca noi mergeam de vreo 6 ore, si eram abia pe la mijlocul autostrazii.Si ajungem iar la pipi.Inevitabil. ) Chestia e ca totusi suntem fiinte umane, mai avem nevoie de una alta, din cand in cand, si mai ales la una alta. Si asa se naste Clanul Vezica, care decerneaza premiul Vezica de aur in fiecare zi. Doamne, si multi ne mai luptam pentru acest prestigios trofeu. Cam tot autocarul. Noroc ca au inventat astia Shell-urile, si le-au pus pe autostrada.Ca altfel eram mancati. Sau mai bine spus uzi? In fine.

O alta intamplare de genul acesta a avut loc pe undeva tot printr-un orasel din Germania, unde oamenii, din lipsa de ocupatie, castigau si ei un venit prin fabricarea ceasurilor de perete cu cuc. Daca va ganditi de pe acum la lucruri mai putin ortodoxe, eee, sa stiti ca si ghida se gandea tot acolo. Si incepe discursul:” Si nemtii au bagat cucul in casa din lipsa de ocupatie, ca sa-l tina la caldurica” sau ” Aaaa, uitati ce intreaba Fane(soferul):Ce s-a inventat mai intai? Casa sau cucul? Sau care unde a intrat?” sau “Locuitorii acestui oras concureaza intre ei sa vada care au cel mai mare cuc(de ceas).” Si la sfarsit vine completerea”Dar sper ca va gandeati la lucruri serioase, nu la prostii”. Noi da.Ea…numai Dumnezeu stie, dar cred ca nu Si-a dorit niciodata.

Ajungem, dupa indelungi chinuri si in Strasbourg, undeva pe la 1 jumate noaptea. Iar urmeaza cautatul bagajelor in bezna, inghesuirea la receptie si impartitul cheilor.Eee, si aici surpriza: Incepe madam(da, tot ghida din pacate): cutare si cutare in camera cutare, cutarca si cutarca in camera cutarica, camera soferilor…cheia asta ramane la mine.Ooopa. Deci pana la urma tantii chiar se gandea la prostii mai devreme. Nt,nt,nt,nt, si zicea de noi.

Cam atat si pentru seara aceasta. Urmeaza ep.3 : Romanii sperie Strasbourgul. Until next time,remember to be nice to each other, and try not to be so stubborn.It doesen’t help. Best of luck. Dee.

Surprize,surprize

Iata o chestie care m-a distrat enorm azi(si nu numai pe mine). Dupa cum majoritatea deja stiti,clasele a11-a si a12-a trebuie sa-si cumpere singure manualele.Alti bani, alta distractie. In fine, partea comica a situatiei este ca azi dimineata, rasfoind manualul de istorie inaintea orei(din lipsa de ocupatie, nu va imaginati altceva cu iz intelectual), am gasit o bucata de foaie rupta dintr-un caiet.Probabil cine a avut o anumita ora de istorie s-a plictisit cumplit si, dintr-un exces de inspiratie a creat chestia asta.Tot ce pot sa sper e ca nu a trait-o pe propia piele.Daca da, sincerele mele regrete ) .Dar va veti convinge imediat si voi. Iata continutul foii:

                                        In za Iasi- Schematic trip

1) 6-plecat din galati in cautarea(fericirii).Muncit intr-una(dat la manivela, sortat zacaminte, asudat,ajutat conductori tren)- primit bani de drum(adica mers gratis)- primit insigna CFR-ist

2) Ajuns Iasi – cautat hotel Burj-Al-Arab 7 stele (Continental Iasi 1 stea) – asteptat la rand la toaleta…Facut treaba murdara la receptie pentru cazare…

3) Luat pranzul la cantina cu bucatarii(mancat resturi)

4) Plecat la Gradina Botanica – carat frunze – plata in spirt medicinal

5) Dus la biserica – cersit, facut rost de bani pentru Mall

6) Dus la Mall, cautat “ceafa lata” pentru a merge in club

7) Mers la cinema cu “ceafa lata”…vazut si practicat flim porno

8 ) Mers in club…imbatat…facut posta…supt…

9) Plecat la gara…dormit…f***t in scaun…

10) Ajuns acasa…intrat pe mess…dat mass…iesit in oras…revenit la virginitate.

Adevarul e ca ne-a mai scos si pe noi din amorteala si somnolenta de dimineata.Pt. creatorul(oarea) textului, toate respectele mele(ai mintea mult mai “dusa” decat a mea, dar sa nu crezi ca e ceva grav ) ). Si cum am promis, voi continua cu Peripetiile noaste Straineze. Urmeaza episodul 2. Keep reading. Kisses, Dee.

Hello new world

Doamne, bietul blog mai-mai ca nu a intrat in moarte clinica.Atata de mult mi-a pasat de el in vacanta…incat ar putea sa ma dea in judecata pentru neglijenta crunta. Dar hai sa-mi  salvez reputatia si sa-l mai scot si pe el din anonimat.

Si ca tot vorbeam de vacanta(scuze, nu vreau sa rasucesc cutitul in rana, stiu ca o vreti cu totii inapoi), as avea ceva de zis. It was the best.Ever. Adica na, ce as putea spune dupa ce am vazut vreo 4-5 tari? Normal ca a fost mai mult decat extrem de foarte super bine . Dar am sa va scutesc de prea multe detalii inutile si am sa ma rezum la partile mai funny. Sa incepem cu inceputul.

Seara,frumos, cald,11 noaptea, gloata de plozi care abia asteapta sa iasa din tara, si normal, parintii si mai bucurosi sa scape de odrasle vreo doua saptamani(asta daca nu ne bateau la cap cu tampenii absolut inutile si fara nicio logica la momentul respectiv.) Si asteptam, si asteptam, se face 12, mai asteptam putin,(vine azi?), si se face 1, apoi 1 jumate (acum pe bune, isi bat joc de noi?) In sfarsitul finalului, vine si nenorocirea de autocar. Acum pazea, ca toata lumea buluc sa prinda locuri. Plecam, dupa indelungi chinuri, ne ratacim inainte de Braila(da, Braila, nu am gresit), gasim si drumul pana la urma, si tine-o tot asa pana la vama(somn usor, si inghesuiala fericita). Ei, aici stai cat pe naiba pana isi face mila un vames ungur sa vina sa-ti controleze actele.( O fi suparat pe viata, sau asa e fata lui in general? Never mind.) Dar vaai, am uitat de partea esentiala a comediei: madam Ghida. Cine s-o bage in seama pe cucoana, cand am plecat din Galati? Noua ne picau ochii in gura de somn, tantea aia a baiguit ea ceva la microfon, si ne-am inteles cu totii..NOT. But just you wait. La opririle obligatorii am inceput sa realizam ca isi ia rolul putin cam prea in serios. De exemplu, partea cu toaletele. Inaintea fiecarei opriri, la microfon se auzea un anunt cam de genul:” Deci acum vom opri pt. … minute. Toaletele sunt in cutarica loc, deci peste … ne reintalnim cu totii inapoi, rezolvati cu toate nevoile. Sa nu aud pe nimeni dupa ca vrea la pipi. Ca nu oprim.”Scuzati vocabularul si exprimarea, dar chiar asa vorbea tanti. Iar noi in gandul nostru: Gosh, am inteles, woman, nu avem 3 ani. Bine, initial am crezut ca face chestia asta ca sa nu mai repete mai tarziu. Dar noooo, ti-ai gasit. La fiecare oprire, pipilica era al doilea cuvant folosit, ca frecventa. De acum, daca e sa ne intrebi, vom sti cu siguranta unde sa gasim o toaleta in Budapesta, Salzburg, Strasburg, Paris,Munchen sau Viena. Cu siguranta. Trecem peste. Pana sa ajungem in Budapesta, facem un popas pentru un gulas. Deja observam caracterul dragut al ungurilor, mai ales catre romani. Pana si la baie aveam anunturi puse, ca pentru cretini.Dar nici aici nu pierdem prea mult timpul, ca doar ne asteapta Budapesta. Un oras cel putin ciudat, luand in considerare faptul ca la 7 seara, cand am ajuns noi acolo, nu era nici tipenie de om, iar toate magazinele erau inchise. Adica pe bune, astia sunt natie de gaini, de s-au dus la culcare asa devreme? Gasim si hoteleul, care este chiar ok.Pentru o noapte merge.

Ma opresc aici, deocamdata, dar promit sa continui cat de curand cu peripetiile noatre din vacanta. Si va asigur ca partea juicy abia acum urmeaza. Until next time, happy reacomodation at school:)) .

Cri-Cry moments

Toata lumea se tine de sotii mai nou. Am citit undeva un articol in care era prezentat faptul ca animalele devin mult mai agresive din cauza caldurii excesive. Si cum oamenii sunt partial animale (ca sa fiu amabila), la noi, aceasta agresivitate se aplica numai in  limbaj. Nu ma intelegeti gresit, nu ma refer la vulgaritati, ci la ceva mai subtil. Daca pana acum, in salile de clasa, elevii erau cei care mai scapau cate o gluma deocheata, sau o remarca putin deplasata care ar fi lasat profesorul fara grai, constat cu adevarata uimire ca rolurile s-au inversat. Si inca in ce hal. Intr-o singura zi am avut parte de 3 exemple…mai mult decat graitoare. De la placintaresele de la psihologie, nivelul de inteligenta de la mate, si pana la sfatul parintesc al profului de sport, totul a fost memorabil. Si bineinteles ca dupa cele 3 secunde de liniste aferente fiecaruia dintre aceste cri-cri moments, iadul de nestavilit al hohotelor de ras s-a dezlantuit. Si ras asa, sanatos, nu chicotit sau alte substitute neevoluate. Ne-a trebuit ceva da ne adunam de pe sub banci/ asfaltul terenului de sport. 

Nu-mi permit sa public intregul continut al acestor perle acide, pt. ca eu, personal, nu am absolut nimic cu persoanele in cauza, si zau ca n-as vrea sa se inteleaga altceva.

P.S.: In sfarsit, vine vacanta, dar in loc sa vina ea la noi cu trenul, din Franta, mergem noi la ea… cu autocarul . Can’t wait, sincer. Data viitoare am sa va spun si cum m-am ales si cu o porcla. Until then, kisses.