Episodul 5 – Ziua (aproximativ) libera

Uite ca nu ma lasa sufletul sa nu continui cu relatarile de vacanta, si traznaile pe care le-am facut in Franta. Deci… bucurosi ca scapasem seara trecuta fara nicio intoxicatie alimentara de la Mecul nostru (pai, in caz de forta majora, mai apelam si data viitoare la el), ne trezim si noi ca boierii la 9, pentru ca am ales sa viziam Tour Eiffel, in loc sa mergem la Disneyland. Asadar avem parte de un start al zilei mai lejer, putem sa ne savuram micul dejun in pace si liniste .App., eu sunt tare curioasa cum de francezii nu sunt jumate bolnavi de diabet zaharat. Adica, Doamne, Dumnezeule, singurul lucru care nu era dulce in tot micul dejun era cafeaua, a, si iaurtul, dar si ala se presupunea la un momnedat ca trebuia sa fie de fructe. In rest, totul avea o cantitate de zahar sanatoasa. Incepand de la paine, pardon, pandispan, care era de vreo 5 feluri: simplu, cu ciocolata, cu stafide, si alte minuni, etc, apoi toate toppingurile posibile pt. acest pandispan: finetti, miere, gemuri de toate neamurile…cahhh, mult prea dulce. Trecem la cerealele care si alea erau ori cu ciocolata, ori cu fructe, deci dulci, cascavalul, care of course, era dulce si o cu crusta neagra, cam ciudatica,ceaiul, cu o aroma…nedefinita, dar cel mai impotant… dulce, si sucul de portocale( macar asta ce ne mai salva), dar, ma rog, v-ati prins voi. Revenim. Deci, primul, si cel mai important in agenda noastra: Tour Eiffel. Asa ca, frumos ordonati(aiurea), pornim catre minunata nostra statie de metrou, ca sa ajungem in centrul orasului. Dar stati, ca nu-i totul asa simplu cum ar trebui. Mai intai chinuie-te, fa rost de o harta cu liniile de metrou, pt. ca francezii n-au 3 linii paduchiose de metrou, ca noi. Ei se respecta si au vreo 10. Drept urmare, si noi trebuia la un momen dat sa schimbam o data sau de doua ori linia.Facem rost si de harta, ne certam care cum , unde schimbam si pe unde o luam, ca sa ajungem unde trebuie, iar in sfarsitul sfarsiturilor, stam la coada sa ne luam si bilete pt. toata ziua. Aleluia. Reusim sa nu ne ratacim in subteran, ajungem si in centrul orasului, si incepem sa stabilim traseul. Dar mai intai trecem si noi ca omul, frumos pe Champes-Elisee, care era ornat de sarbatoare (avand in vedere ca in 2 zile era Ziua Nationala a Frantei), luam cu asalt Sephora (baietii raman la reprezentantele Mercedes si Peugeot), trecem pe langa cartierele generale ale celor mai renumiti designeri : Louis Vuitton, Prada, Guci, Dior, & Comp., vizitam si Arcul de Triumf, si dupa, ne mai plimbam, ne mai invartim, luam masa la un alt Mec(probabil cel mai aglomerat din toata Franta, dat fiind ca era pe Champes-Elisee, ne distram cu porumbeii de pe acolo, si pornim, agale, catre turn. Pe drum, intalnim un hotel in fata caruia asteptau o groaza de lume, si cameramani si de men in black si masini super luxoase, dintre care si un Mercedes de ne-a picat fata. Ne bagam si noi in seama ca tot romanul si aflam ca acolo statea Bono, care tocmai trebuia sa iasa la o plimbare. Vezi domle’, ce inseamna Parisul? Celebritati la tot pasul. In fine, ne continuam drumul, desprinzandu-i pe baieti cu greu de acea masina, ajungem si la pasajul in care avusese loc accidentul fatal al lui Lady Diana, si behole, in front of us, the big bad tower. Avem noroc ca profele au avut spirit organizatoric si au trimis cativa baieti sa stea la rand pentru noi, ca sa nu stam toti gramada, sa ingrosam o alta coada kilometrica. Facem rost de bilete relativ repede, suportam injuraturile strainilor, unii mai amabili ca altii, in special o anume madam  din Spania, care atunci cand i-am explicat ca : You know, we have tickets, we are a group, we have priority, a inceput: Io ne t’indende iha, mais bla bla bla(sunt convinsa ca n-am scris corect, avand in vedere ca nu le am cu telenovelele neam). Si dupa ce turuie ea ce turuie intr-o minunata spaniola mai mult sau mai putin vulgara, sa prinde cu ambele maine de gard, si treci daca mai poti. Situatia, ar fi fost de altfel comica, daca nu era mai mult de-a rasu-plansu pentru noi. Jumatate de grup deja inaintase binisor, si ne facea semne disperate sa venim dupa ei, noi ciu-ciu. Madam e ferma pe pozitii. Pana la urma ne slaveaza o profa, sau parca asa, reintregim oastea pierduta, si gramada sa urcam in turn.Ba pe cateva scari, ba cu liftul, ajungem la primul nivel. De aici, stai la coada pt al doilea. Profitam de timp, si facem cateva poze, in timp ce observam una bucata bonbon de baiat care era liftier. Contempland acest Adonis urban, ajungem si la nivelul 2. Alte poze, alt admirat, mai o barfa, ceva, si acum e acum, ne indreptam spre varful turnului. Din cate retin, cativa certati cu inaltimile au refuzat sa mai urce, si au zis ca ne asteapta la 2. Treaba vostra. Drept e, ca ne-au tremurat o idee picioarele in lift, cand aveai numai sticla in jurul tau, si vedeai ca urci, si tot urci, si tot urci…La 3, din fericire, exista plasa de protectie. Nu ne-au mai iesit noua toate pozele bine, cu fundalul asta de sarma, iar cand scoteai mana prin grilaj ca sa faci una mai reusita, iti cam tremura  crenguta, dar in fine, totul bine si frumos. Coboram, iar dam de bunaciune, lucram la o misiune sub acoperire cu Raluca in frunte ca sa-i facem si o poza(daca s-a prins sau nu tipul, asta e, oricum nu cred ca eram nici primele, nici ultimele care faceau chestia asta), si la un moment dat observam noi niste specimene care semanau izbitor cu rasa Cocalarus maximus de pe la noi. Ne dam coate, susotim: bai, in ce hal seamana astia cu daramatii de pe la noi: ghiul in ureche, tricouri albe, mulate, semnate adibas, sau cobra, si gel, muuult gel in par. And guess what? Daramatii vorbeau romana. Valei frate, nici aici nu scapi de parazitii astia sociali. Ajungem, intr-un sfarsit din nou cu picioarele pe pamant, si ramanem cu vreo 2 ore de facut ce vroiau muschii nostri. In principal, am facut cercul pacii pe iarba de langa turn, intr-un parculet :)) . Si dupa, am plecat la shopping, ca sa nu ne iasa din mana, Doamne, fereste. Magazine, gasim, bani, cheltuim, turci, intalnim in aceste magazine (Hagi, Galatasarai), si cu mainile pline de sacose, back to the rest of the tribe. Si ca tot am zis de turn, imi vine in minte o intamplare petrecuta aici, in timp ce savuram cea mai mare inghetata posibila. Noi, ca fetele, mai ales intr-o tara necunoscuta,ne perminteam sa discutam cu voce tare (hmm, hmm, barfim). Si la un moment dat, ne acosteaza 3-4 necunoscuti, din care unul cu o camera de filmat in mana, iar altul cu o peruca neagra si creata in cap, mustati desenate cu markerul, si o salopeta albastra pe el. Si tipul cu camera intreaba: Parlez-vous france? Eee, si noi acuma, ca da, ca har mar, pana la urma o dam pe engleza. Si explica baiatul frumos ca organizeaza petrecerea burlacilor pt prietenul lui , aici de fata (adica ala costumat), si trebuie ca tipul sa stranga nu stiu cate semnaturi pe salopeta. Dar nu oriunde, ca vorba aia, se respecta si francezii, ca doar nu-s degeaba natie de gay. El vroia semnaturi pe fund. Ne bufneste rasul ne uitam una la alta, si pana la urma, spunem: de ce nu? Pacat ca nu ne-a facut nimeni poza. Banuiesc ca toata faza ar fi fost…dementiala, privita din afara.Si uite asa cu francezii astia. Asa, si acum revin la cercul pacii. Strangem randurile, si ne pregatim sa mergem in croaziera de pe Sena. Alta coada, alti straini, alte amintiri nebune. Pe vas dam de un alt ghid numai bun de contemplat (pana la urma poate ca asta e un criteriu foarte important de angajare la ei), care saracul, stia discursul in cateva limbi. Bine, noi puteam sa ascultam si in translatoare, care contineau si chineza, japoneza, ma mir ca nu si mandarina. Dar parca tot mai bine suna cu vocea originala a tipului. Si avea si un accent… mama- mama. Din nou poze, admirat, etc, deja cunosteti procedurile standard. La intoarcere, pentru ca deja se lasase intunericul binisor, am admirat si turnul Eiffel luminat. Superb, e putin spus. Dar fiindca era deja cam 10 seara iar noi eram franti, am decis sa incheiem ziua, cat inca ne mai tineam pe picioare. Prin nu stiu ce minune, a venit autocarul si ne-a recuperat. Si la hotel cu noi. Ca la noi ziua se incheia undeva pe la 2-3 noaptea, asta e partea a doua, dar mai conteaza? Noi sa traim.