Peripetii Straineze, episodul 2

Din cate imi amintesc, am ramas cu povestioara noastra in Budapesta. Boon. Plecam pe la 7 jumatate (again, orasul gol golut, nici tipenie de om), cu destinatia Strasbourg. Madam Ghida e din ce in ce mai stresanta. Deja ne dam seama ca pentr. ea e cam imposibil sa rosteasca o fraza corecta din punct de vedere gramatical. Off, romana, mama ei, ca multa treaba au mai avut femeile de serviciu pe timpul ala. Si spun „timpul ala” ca nu cumva sa va imaginati ca madam a noastra era cine stie ce prospatura. Nici pe departe. Era o chestie batrana, scofalcita, cu o nuanta de blond spalacit pe cap, dar imbracata dupa ultima moda…a anilor 1970 toamna. Si cum trebuia sa-si ia rolul de ghida in serios, cica trebuia sa mearga in fata noastra, cu nu stiu ce chestie in mana. Nimic ciudat pana aici.Dar de ce sa fie tanti o fiinta normala, sa ia o umbrela, sau ceva de genul.Noooo.Ea a trebuit sa ia un bat,in varful caruia a lipit un batic, in orice caz, o chestie slinoasa, de culoarea jegului murdar, care cica se vroia alba. Yeah, right. Noi ne prefaceam ca tanti nu-i cu noi. Pe bune, si voi ati fi facut la fel .Ajungem in Germania, vizitam ca prin vis orasul Munchen, si plecam spre Franta. Ooo, Doamne, ca multe mai avem de indurat pana acolo. Diferenta esentiala dintre infrastructura din Romania si cea din stainatate e reprezentata, in primul si primul rand, de autostrazi. Sute, chiar mii de kilometri, ce leaga tarile fara niciun stres. Ceea ce nu a luat in calcul tanti ghid era ca noi mergeam de vreo 6 ore, si eram abia pe la mijlocul autostrazii. Si ajungem iar la pipi. Inevitabil. :)) Chestia e ca totusi suntem fiinte umane, mai avem nevoie de una alta, din cand in cand, si mai ales la una alta. Si asa se naste Clanul Vezica, care decerneaza premiul Vezica de aur in fiecare zi. Doamne, si multi ne mai luptam pentru acest prestigios trofeu. Cam tot autocarul. Noroc ca au inventat astia Shell-urile, si le-au pus pe autostrada. Ca altfel eram mancati. Sau mai bine spus uzi? In fine.

O alta intamplare demna de istorisit a avut loc pe undeva tot printr-un orasel din Germania, unde oamenii, din lipsa de ocupatie, castigau si ei un venit prin fabricarea ceasurilor de perete cu cuc. Daca va ganditi de pe acum la lucruri mai putin ortodoxe, eee, sa stiti ca si ghida se gandea tot acolo. Si incepe discursul:” Si nemtii au bagat cucul in casa din lipsa de ocupatie, ca sa-l tina la caldurica” sau ” Aaaa, uitati ce intreaba Fane(soferul):Ce s-a inventat mai intai? Casa sau cucul? Sau care unde a intrat?” sau „Locuitorii acestui oras concureaza intre ei sa vada care au cel mai mare cuc(de ceas).” Si la sfarsit vine completerea”Dar sper ca va gandeati la lucruri serioase, nu la prostii”. Noi da.Ea…numai Dumnezeu stie, dar cred ca nu Si-a dorit niciodata.

Ajungem, dupa indelungi chinuri si in Strasbourg, undeva pe la 1 jumate noaptea. Iar urmeaza cautatul bagajelor in bezna, inghesuirea la receptie si impartitul cheilor.Eee, si aici surpriza: Incepe madam(da, tot ghida din pacate): cutare si cutare in camera cutare, cutarca si cutarca in camera cutarica, camera soferilor…cheia asta ramane la mine. Ooopa. Deci pana la urma tantii chiar se gandea la prostioare mai devreme. Nt,nt,nt,nt, si zicea de noi.

Cam atat si pentru seara aceasta. Urmeaza ep.3 : Romanii sperie Strasbourgul. Until next time,remember to be nice to each other, and try not to be so stubborn. It doesen’t help. Best of luck. D.