Peripetii straineze: episodul 4 – First day in Paris

Da, am ramas cu o restanta: continuarea minunatelor peripetii straineze :)) . Am ajuns noi in fine in Paris. Yeyyy. Vremea: bunicica, desi norii ne zambeau cam urat si gri. Prima destinatie: Versailles. Interesting, very intresting. Ramanem uimiti cat de fluid e traficul in Paris, pt. ca in Bucuresti probabil ai fi stat 15 ani prin tot orasul, pana sa ajungi unde vrei. So far, so good. Ei, dar stai tu mama sa ajungi in fata palatului. Usi masive, aurite, iar in fata lor: o mare de autocare de pe tot mapamondul. Si vine intrebarea fireasca: unde au intrat toti? Dupa ne-am dumirit ca jumatate asteptau la coada. O, God, si ce coada…A intrecut oricare alta pe care am vazut-o noi vreodata. Really. Insa, spre uimirea noastra, aceasta „coada” sa misca destul de repede. Chiar incepeam sa prindem sperante ca vom ajunge in palat inainte de inchidere(cu toate ca era abia 10 dimineata). In fine, intram, incepe nebunia pozatului, orice, din orice pozitie, intr-un fundal sonor asemanator turnului Babel. Auzeai franturi de conversatii in limbi pe care nici macar nu le recunosteai. Iar viteza de deplasare era a5-a, rezultand intr-un circuit ultra-rapid prin palat. Ma rog, multe tablouri, majoritatea cu locuitorii din anumite perioade (ceva gen hi 5-ul acelor vremuri, pt ca toate roialitatile erau infatisate in hainele cele mai de pret, cu potaia prefarata, sau alte lucruri de genul). Si urmeaza piesa de rezistenta: gradina, din care noi am vazut maxim 5 %, din atatea hectare, pline cu plamieri, copaci tunsi la linie, flori de toate soiurile, lacuri artificiale, fantani, statui, chiar si o orchestra, intr-un cuvant, o feerie generala.Reintregim gloata, incercam sa iesim dupa ce ne pierdem de vreo 3 ori prin palat, dupa care ne pregatim sa infruntam asaltul negrilor cu turnulete(5 for 1 euro, 5 for 1 euro, asta era sloganul lor). Dupa ce cumparam turnulete pentru tot familionul, si nu numai, regasim si autocarul, si pe-aici ti-e calea…catre Domul Invalizilor(a.k.a. mormantul lui Napoleon Bonaparte). Deja ne-am obisnuit; coada, bilete, vizitat, iesit, rasuflat usurati, cautat restul colegilor. Dar pana sa plecam, foamea ne-a dat tarcoale. Si a facut-o exact la momentul potrivit, pt, ca acolo am dat peste the best baguettes. EVER. E adevarat, 5 euro bucata, insa ne-am simtit ca-n Rai. Ok, next: Notre Dame. Aici mai intalnim una bucata romanian gipsy, care era saltat de politai, si o alta minunata coada. Dar de ce sa fim noi civilizati? Nee, nu eram cand s-a predat conceptul asta. Si cu deviza: divide and concour, noi ne-am impartit frumos in grupulete de 2-3, si ne-am, infiltrat cat mai aproape de fruntea cozii.Am ignorat cu desavarsire privirile suspicioase ala strainilor(ca doar asta era probabil singura data cand ne-ar fi vazut), am intrat, am pozat, am vizitat, am  injurat aparatele care ramaneau fara baterie, am iesit, si off to shopping cu noi. Buticurile de pe langa catedrala erau pline cu tot felul de maruntisuri. Din nou, ne gandim la cei de-acasa, ni se face mila de ei, le cumparam cate ceva, grosul il pastram pentru noi, si morti de oboseala, ne indreptam pe jos catre cea mai apropiata gura de metrou care sa conduca spre hotel (mai precis la mama naibii, in mijlocul negrilor). In cale, dam si de Tour Eiffel, ii spunem Hi…Bye…, gasim metroul, chiar si locuri(sunt bine crescuti francezii astia..:) )si pe-aici ti-e drumul. Ajungem la hotel, murim de foame(noroc ca era un Mec langa noi…cam jegos, dar never mind), si doamne, somn de voie, pana pe la 9, pentru ca aveam zi aproximativ libera a doua zi. 😀 . Cam asa si cu prima noastra zi in Paris. 4 more to go. Dar despre ele, data viitoare. Kisses, D.