Sunt ce am fost intotdeauna. Un copil, indifernt de varsta, nascut toamna tarziu, dar care iubeste din tot sufletul vara, culoarea verde, si micile delicii ale vietii. Iubesc…asta e o generalitate. Iubesc fiinte, iubesc lucruri, iubesc idei. Perfectionismul din mine tipa tare cateodata, si ma salveaza de la alegeri tampite.Insa tot el ma tine cu picioarele pe pamant.Intotdeauna.
Mi s-a spus de multe ori ca nu sunt normala, ceea ce pentru mine e cel mai mare compliment pe care il poti face cuiva.Iar anormalitatea mea are multe forme, dintre cele mai variate. Zilnic aud intrebarebari de genul: Cum ti-a venit ideea asta?, Cum ai reusit sa: alegi, ierti, iubesti, uiti, asculti, vezi, crezi? Iar raspunsul meu mu mai conteaza, pentru ca oricum stiu replica lor: Nu esti normala! Partea buna e ca de cele mai multe ori, anormalitatea mea duce la lucruri bune.Asta e tot ce conteaza.Pentru ca cineva spunea ca fericirea ta consta in fericirea celor din jur. In fine, ma bucur ca sunt anormala.:)
Oricum, ce pot spune mai mult? Poate parerea vostra va spune mai multe despre mine, vreodata.Pana atunci, raman la ale mele: visele, culorile, muzica, amintirile, speranta, dragostea, viata…
